Arhitect & Designer de interior & Decorator. De cine avem nevoie?

În ultimii ani, se creează o confuzie între termenii ce descriu activitatea de design de interior. Avem deopotrivă arhitecţi, designeri, decoratori de interioare şi totuşi nu ştim exact ce pregătire are fiecare şi cu ce se ocupă mai exact, drept urmare ne este foarte dificil să ne dăm seama la cine este bine să apelăm atunci când avem nevoie de un specialist în acest domeniu. Tocmai de aceea, vă transmit informaţiile de care aveţi nevoie pentru a putea face alegerea potrivită în funcţie de nevoile dumneavoastră. Arhitectul nu este totuna cu designerul de interior şi nici cu decoratorul.

Prima diferenţă este nivelul de educaţie necesar pentru a putea profesa

Arhitecţii sunt persoane care au absolvit facultăţi de arhitectură şi şi-au susţinut examenul de diplomă. Acum, în funcţie de experienţa lor, după absolvirea studiilor universitare, arhitecţii sunt denumiţi arhitecţi diplomaţi şi pot întocmi proiecte ce nu necesită obţinerea unei autorizaţii de construire, demolare sau reamenajare. Ei se mai numesc şi arhitecţi ,,fără drept de semnătură”. Pentru a dobândi acest drept, trebuie să mai efectueze un stagiu de pregătire de 2 ani în cadrul unui birou de arhitectură, sub îndrumarea unui arhitect cu cel puţin 5 ani de experienţă în domeniu şi să susţină la final, examenul pentru obţinerea dreptului de semnătură.

Acest drept este oferit de către Ordinul Arhitecţilor din România şi în care orice architect cu drept de semnătură este înscris în Tabloul Naţional al Arhitecţilor cu drept de semnătură, tablou ce poate fi vizualizat şi online. Acest arhitect poate realiza orice construcţie sau intervenţie asupra unei construcţii existente respectând legislaţia în vigoare.

Designerii de interior sunt persoane care au absolvit Facultatea de Design Interior, facultate care este diferită de Facultatea de Arhitectură. Aceştia primesc titulatura de designer de interior şi pot întocmi proiecte de amenajare interioară. Se poate întâmpla uneori ca anumiţi arhitecţi să îşi însuşească această titulatură chiar dacă specializările în cadrul facultăţii au fost diferite, doar pe baza faptului că marea parte a lucrărilor lor sunt în această zonă.

Decoratorii de interioare pot avea în spate una dintre cele două facultăţi amintite mai sus, dar nu este necesar pentru a profesa. Ei pot avea doar cursuri specializate de Design de interior sau de Decorare de interior. Se ţin cursuri atât în ţară, cât şi în străinătate, în urma examenului final, dobândesc diplome acreditate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Este adevărat că putem întâlni în viaţa de zi cu zi, şi persoane care se consideră decoratori, chiar dacă nu au finalizat aceste cursuri acreditate sau nu au participat nici măcar la cursuri, ci doar au un simţ estetic bine dezvoltat şi sunt autodidacţi.

A doua diferenţă este experienţa şi complexitatea serviciilor pe care le oferă

Pentru a îndeplini cerinţele beneficiarilor, designerii de interior colaborează cu arhitecţii şi contractanţii, aşa ar fi indicat să se întâmple, preocupându-se de funcţionalitatea, ergonomia şi siguranţa spaţiului respectiv. Pe de altă parte, decoratorii colaborează cu persoanele care produc mobilierul, tapiţerii sau pictori decoratori, decorând spaţiul, alegând cele mai bune culori, texturi, textile decorative, accesorii pentru spaţiul ce urmează a fi amenajat.

Procesul de lucru al arhitecţilor şi al designerilor de interior este unul mai complex prim prisma faptului că trebuie să cerceteze, să analizeze şi să-şi integreze toate cunoştinţele în procesul de creaţie, pentru ca cerinţele beneficiarilor să fie îndeplinite ţinând cont şi de un alt aspect foarte important, şi anume bugetul. Subiectele pe care designerii de interior studiază variază de la istoria artei, ergonomie, teoria culorilor până la studii de proiectare CAD. Pot fi şi decoratori care să ajungă să deţină în timp, cunoştinţele unui designer de interior, parcurgând cursuri specializate în domeniu, singura diferenţă dintre cei doi fiind în acest caz, doar de titulatură. Decoratorii se ocupă de obicei de proiectele care au ajuns la final, unde nu mai este nevoie de lucrări pe şantier, spart pereţi, stabilite planurile de iluminare, şamd, ci se pot axa doar pe alegerea mobilierului, finisajelor, accesoriilor, obiectelor de decor, etc. Ei nu pot modifica elemente structurale, schimba instalaţii sau planurile electrice fără a se consulta sau colabora cu un arhitect/structurist (după caz).

De cele mai multe ori, designerii de interior pot fi implicaţi atât în proiecte rezidenţiale, cât şi comerciale. În schimb decoratorii, cel mai adesea sunt implicaţi în proiecte rezidenţiale.

Arhitecţii si designerii de interior au capacităţi de citire a planurilor electrice, stăpânesc foarte bine codurile tehnice ale clădirilor, cunosc condiţiile de siguranţă, ergonomie, colorimetrie. Nu întotdeauna se întâmplă şi în cazul decoratorilor de interioare. Poţi întâlni atât persoane care au dobândit toate aceste lucruri în timp, dar şi decoratori pe care aceste aspecte îi depăşesc. Este foarte bine să aflaţi de la început ce pregătire şi până unde pot rezolva proiectul dumneavoastră.

În vederea alegerii specialistului potrivit, pe lângă aspectele discutate anterior, mai trebuie să ţinem cont şi de următoarele lucruri: dacă lucrările din portofoliu sunt pe gustul nostru (de obicei, fiecare este specializat pe anumite stiluri şi excelează acolo), dacă persoana comunică eficient cu noi şi putem stabili o conexiune de la început, dacă are timp să se ocupe de proiectul nostru şi nu este angrenat în alte proiecte cu volum mare de muncă, pentru că altfel riscăm ca termenele să ne fie amânate şi nu în ultimul rând dacă tarifele practicate de ei sunt corecte şi se află în bugetul setat de noi în vederea amenajării.

În concluzie, în cazul în care dorim să ne amenajăm casa într-un mod profesionist, avem nevoie de toţi aceşti specialişti: arhitecţi, designeri şi decoratori. E adevărat, de fiecare, pe rând, iar acest lucru î-l stabilim în funcţie de etapa în care ne aflăm cu casa sau spaţiul ce urmează a fi amenajat, la momentul în care avem nevoie de ei.

Vă doresc mult succes în găsirea specialistului potrivit pentru dumneavoastră!

Un articol scris de Patricia Potecea, designer de interior care si-a pus amprenta pe multe proiecte de amenajari interioare Brasov.